duminică, 6 februarie 2011

Cu bani şi multe dorinţe....

         Încă din vremea liceului, când îmi petreceam Sărbătorile acasă cu părinţii, aveam grijă ca de Anul Nou să îndeplinesc toate ritualurile pe care le auzisem că fac minuni….
        Aveam într-un buzunar o bancnotă valoroasă şi în celălalt -solzi de peşte înveliţi în folie scotch(pentru a avea bani tot anul), în mână ţineam paharul cu şampanie şi în gând repetam dorinţa… Şi în fiecare an de liceu îmi doream să iau la facultate şi să fie sănătoşi toţi cei dragi.
Cu vremea, dorinţa de Anul Nou s-a schimbat, parcurgând un traseu relativ constant (chiar dacă îmi făceam o ierahizare a planurilor de viitor în minte): să trec cu note mari toate examenele (de 3 ori), să iau titularizarea pe post (de 4 ori), în combinaţie cu dorinţa să îmi cumpăr o casă a mea, un apartament…(de 6 ori).În ultimii 6 ani dorinţa a fost legată de sănătatea  familiei noastre şi a rudelor, dar anul acesta s-a întâmplat ceva ce nu credeam că va fi posibil…am trecut de 12 noaptea fără dorinţă, fără bani în buzunar, fără ceva roşu pe mine, doar cu solzi în buzunar şi cu S. cel mic de mână. Şi m-a bufnit râsul…ca o surpriză .Asta ce vrea să însemne?
Singurii care aveau toate „dotările” la ei erau S. mare, S. mic şi tatăl meu…Să mai zică cineva că bărbaţii nu cred în superstiţii!
Anul acesta mă las în voia sorţii, las dorinţele toate câte le am, fără ierarhie, să se facă prezente în mintea şi acţiunile mele...Fără un plan principal….fiecare zi are „planurile” ei, fiecare clipă din viaţa noastră are ceva de spus…. Anul acesta vreau să trăiesc şi pentru mine!Şi nu cred că aceasta ar fi fost dorinţa mea  pentru un nou an.
Tresar câteodată când ,în buzunarul de la geantă , dau peste solzii de peşte înveliţi în bandă scotch .Cu bani şi multe dorinţe…..

Un comentariu:

  1. Azi 06.05.11 am descoperit ca ai un blog (iti zic asa pt ca stiu cu cine vorbesc si cui ma adresez) am primit link-ul de la S-cel mare si am fost tare incantata de ce am descoperit aici.Sa stii ca ma regasesc in toate cele scrise de tine si astept sa mai scrii cate ceva desi stiu ca nu mai ai asa mult timp sa te ocupi de asta.

    P.S.In articolul de mai sus ma regasesc in proportie de 100%.

    RăspundețiȘtergere