joi, 3 februarie 2011

Votez DA

      Cu siguranta mai tineti minte ce planuri marete aveati atunci cand auzeati ,pentru ultima data in vara, sunetul puternic al clopotelului de la scoala.Vacanta!!!!Si toti colegii vorbeau precipitati, mai mult ajutati de gestica si mimica , despre cum vor descoperi alte zone ale tarii -la munte sau la mare, in tabara sau la ...bunici.Si ,pentru mai toti copiii de atunci, bunicii locuiau la tara.
      Si bunicii mei locuiau la tara -  aer curat si miros proaspat de iarba si lapte fiert in ceaunul de mamaliguta. Nu conta ca nu era turnat asfalt pe drumul care taia satul dintr-un capat intr-altul, nu conta ca nu puteai ajunge cu autobuzul decat de doua ori pe zi , conta ca acel aer era garantia unei vacante reusite alaturi de verisori si copiii vecinilor.
      Azi suntem inconjurati de betoane si ne dorim sa ajungem la ora h intr-un anumit loc,daca se poate in maxim 5 minute, inghitim E-urile in fuga si nu mai tinem seama de ceea ce mananca cei mici, facem miscare doar la sala si in rest ne preocupa valoarea din cont.Suntem niste cai de curse pentru.....cine? sau pentru ce? Auzim  in treacat despre prieteni, colegi , rude care s-au imbolnavit, care sufera cumplit de stres si care ,din nefericire, inchid ''jurnalul'' vietii pentru vesnicie.
      Sunt convinsa ca acum,dupa ce s-au scurs ani peste fruntile noastre, ne dorim sa putem imbina orasul cu satul, de fapt sunetul de otel cu linistea campului imbratisat de o boare jucausa de vant. Cine se poate rupe de zumzetul strident al stresului pare un ciudat , pentru ca mai mereu se intampla sa-si fi cumparat o casuta la 2-3 km de oras, parcurge dimineata la prima ora orasul dintr-un capat in celalalt , e mereu grabit sa se intoarca acasa si toate acestea pentru ca acolo, in curtea casei sale, s-a regasit si este implinit.
      Si daca ar fi sa votez pentru ca S. cel mic sa se joace in curtea casei prin iarba, facand trasee pentru masinutele de plastic, sa urmareasca pisica printre jucarii si sa-i arunce oase cainelui, sa-si spele mainile la ciusmeaua din curte sau sa-si culeaga singur ciresele carnoase si dulci , departe de zbuciumul degradant al robilor banului, atunci eu votez:  DA!

Un comentariu: